§ 133. - Decizia 81/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27^29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, şi la cele ale art. 1 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti

M.Of. 678

În vigoare
Versiune de la: 21 Iulie 2025
(3) Orice alte perioade de timp în care poliţiştii erau încadraţi în locuri de muncă şi activităţi cu condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii şi s-au aflat în situaţia concediului de sarcină şi lăuzie, concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de 18 ani, concediului de studii, absenţe nejustificate de la program, învoiri plătite, concedii fără plată, suspendarea din funcţie, pe timpul punerii la dispoziţie (rămas neîncadrat), cât urmează o instituţie specifică de învăţământ, cursuri de pregătire sau perfecţionare, nu se iau în calcul la stabilirea timpului efectiv lucrat în condiţiile de mai sus."