§ 46. - Decizia 805/2021 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, 8, 31 şi 32 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 252 alin. (3) şi ale art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă

M.Of. 247

În vigoare
Versiune de la: 14 Martie 2022
19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, 8, 31 şi 32 din Legea nr. 182/2002 şi ale art. 252 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că aceste norme instituie reguli privind accesul persoanelor la informaţiile clasificate, personalul anume desemnat pentru realizarea protecţiei informaţiilor clasificate, stabilirea informaţiilor care constituie secrete de serviciu, obligaţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, ai agenţilor economici cu capital integral sau parţial de stat şi ai altor persoane juridice de drept public ori privat de a stabili informaţiile care constituie secrete de serviciu şi regulile de protecţie a acestora, precum şi reguli procedurale aplicabile în cursul procesului civil în privinţa dispoziţiilor normative cuprinse în documente cu informaţii clasificate, precizând că acestea pot fi dovedite şi consultate numai în condiţiile prevăzute de lege.