§ 106. - Decizia 8/2014 [A] referitoare la recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii, republicat), raportat la prevederile art. 76 lit. b) din acelaşi act normativ, respectiv dacă nerespectarea de către angajator a dreptului angajatului la preaviz, în ipotezele prevăzute de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, constituie un motiv de nulitate a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere şi care sunt condiţiile în care intervine nulitatea deciziei de concediere şi a măsurii concedierii pentru omisiunea de a indica în cuprinsul deciziei durata preavizului

M.Of. 138

În vigoare
Versiune de la: 24 Februarie 2015
Potrivit art. 76 din Codul muncii, republicat, "Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64."