§ 26. - Decizia 797/2012 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi, în special, a dispoziţiilor art. 1 lit. c)-h), art. 2, art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din aceeaşi lege, precum şi a celor ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

M.Of. 779

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2012
De asemenea, cu privire la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea, prin Decizia nr. 1.359 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, a reţinut că Legea nr. 119/2010 nu face nicio deosebire între diferitele categorii de pensii de serviciu, componenta necontributivă fiind deopotrivă eliminată pentru toate acestea. Ceea ce diferă sunt condiţiile de recalculare a pensiilor în sistemul public de pensii, respectiv stagiile de cotizare în funcţie de care se calculează punctajul mediu anual şi cuantumul veniturilor care se iau în calcul la stabilirea pensiilor, dar care nu pot fi dovedite. Cu toate acestea, Curtea a arătat că în sistemul public de pensii există mai multe categorii socioprofesionale care se bucură de un regim juridic mai favorabil în ceea ce priveşte calculul pensiilor, fără ca aceasta să aibă semnificaţia unei discriminări.