§ 23. - Decizia 797/2012 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi, în special, a dispoziţiilor art. 1 lit. c)-h), art. 2, art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din aceeaşi lege, precum şi a celor ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

M.Of. 779

În vigoare
Versiune de la: 20 Noiembrie 2012
Astfel, prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, a reţinut că, deşi Preşedintele României a promulgat legea criticată pentru neconstituţionalitate în interiorul termenului de două zile prevăzut de Legea nr. 47/1992 pentru exercitarea dreptului de a formula obiecţia de neconstituţionalitate, titularii dreptului de sesizare aveau dreptul şi posibilitatea să sesizeze Curtea Constituţională în acest termen cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării, iar "încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional".