§ 10. - Decizia 796/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 879 alin. (3) din Codul civil
M.Of. 169
În vigoare Versiune de la: 2 Martie 2020
6. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 53 din Constituţie în măsura în care condiţionează exercitarea dreptului de proprietate, în situaţia modificării unui imobil prin alipire/dezlipire, de acordul titularilor sarcinilor care grevează imobilul, chiar şi în situaţia în care alipirea sau dezlipirea nu afectează în niciun fel drepturile lor. Astfel, apreciază că titularul dreptului de proprietate care doreşte să dispună de bunul său prin operaţiuni de alipire a unui fond limitrof are nevoie de consimţământul titularilor dreptului de servitute ce grevează fondul supus alipirii, chiar dacă alipirea nu afectează dreptul de servitute, fiind obligat astfel la exercitarea unei acţiuni în justiţie pentru a obţine consimţământul titularilor dreptului de servitute, în lipsa obţinerii acestui consimţământ pe cale amiabilă, şi aceasta nu numai în situaţia unui refuz nejustificat, ci şi în situaţia unui dezinteres evident al persoanelor vizate, împrejurare ce instituie o sarcină disproporţionată pentru titularul dreptului de proprietate.