§ 9. - Decizia 796/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

M.Of. 711

În vigoare
Versiune de la: 22 Octombrie 2007
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 45 - "Libertatea economică", ale art. 47 - "Nivelul de trai" şi ale art. 53 - "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", prin aceea că limitează numărul maxim de autorizaţii taxi pe care autorităţile administraţiei publice locale le vor emite. Astfel, arată că dimensionarea activităţii de transport public local de persoane realizate în regim de taxi de către administraţiile publice locale nu se justifică într-o economie de piaţă şi conduce la scăderea nivelului de trai a cetăţenilor care alcătuiesc grupul de salariaţi care prestează astfel de activităţi.