§ 4. - Decizia 796/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

M.Of. 711

În vigoare
Versiune de la: 22 Octombrie 2007
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul apărătorului părţilor prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 38/2003 impun anumite criterii de limitare nejustificată a numărului de autorizaţii taxi acordate, de natură să afecteze principiile economiei de piaţă şi să determine scăderea calităţii serviciilor, limitarea posibilităţilor de a alege a consumatorilor, scăderea nivelului de trai al salariaţilor care prestează activitatea de taximetrie şi crearea unor societăţi de profil dominante pe piaţă, care pot exercita influenţe asupra autorităţilor locale competente a acorda autorizaţiile de transport în regim de taxi. În concluzie, susţine că atât redactarea, cât şi modul de aplicare a prevederilor legale criticate sunt neconstituţionale, în acest sens fiind şi opiniile Consiliului Concurenţei şi ale Guvernului, pe care reprezentantul părţilor prezente le depune la dosar.