§ 32. - Decizia 796/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

M.Of. 711

În vigoare
Versiune de la: 22 Octombrie 2007
Competenţa de atribuire a autorizaţiilor taxi revine în mod firesc autorităţilor locale, acestea fiind singurele în măsură a aprecia, prin studii de specialitate, necesităţile pe plan local în ceea ce priveşte transportul public de persoane. Totodată, Curtea constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 38/2003 nu impun o limită absolută a numărului maxim de autorizaţii taxi, alin. (4) al aceluiaşi articol prevăzând posibilitatea ca raportul de 4 autorizaţii taxi la 1.000 de locuitori să fie depăşit, cu acordul asociaţiilor profesionale reprezentative şi dacă studiile de specialitate realizate de autoritatea locală indică un necesar mai mare.