§ 135. - Decizia 79/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1)-(1^4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 360

În vigoare
Versiune de la: 24 Aprilie 2025
88. De asemenea, este îndeplinită condiţia legăturii chestiunii de drept cu soluţionarea cauzei în care a fost formulată sesizarea conexată ulterior, având în vedere faptul că recurenta susţine împrejurarea că prima instanţă a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, care nu disting între situaţia unei prime mutări la cerere şi cea a unei mutări ulterioare în interesul serviciului.