§ 23. - Decizia 788/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252^1 alin. (1), art. 252^3 şi ale art. 253 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură penală

M.Of. 346

În vigoare
Versiune de la: 29 Aprilie 2020
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2521 - art. 2524 au fost introduse în cuprinsul Codului de procedură penală prin art. 102 pct. 167 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, ca urmare a unor nevoi concrete apărute în practica judiciară, dar şi a realităţilor economice, pentru a preîntâmpina prejudicierea intereselor suspectului, ale inculpatului sau ale persoanei responsabile civilmente, determinată de reducerea, în cursul procesului penal, a valorii bunurilor sechestrate, printre principalele cauze ale devalorizării numărându-se perisabilitatea şi inflaţia. Astfel, prin dispoziţiile legale mai sus menţionate, au fost reglementate o procedură de valorificare a tuturor bunurilor mobile care pot forma obiectul sechestrului, precum şi o procedură de contestare a activităţilor desfăşurate în procesul de valorificare, care completează prevederile art. 252 din Codul de procedură penală, ce are ca obiect doar valorificarea bunurilor perisabile.