§ 34. - Decizia 787/2011 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613^2 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 42 şi art. 43 din Codul familiei
M.Of. 605
În vigoare
Versiune de la: 26 August 2011
Astfel, prin Decizia nr. 305/2009, Curtea a statuat că prevederile art. 6132 din Codul de procedură civilă instituie o procedură specială, prin care se pot dispune unele măsuri cu caracter vremelnic, a căror urgenţă este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Prin urmare, se creează posibilitatea pentru cel vătămat într-un drept legitim ca, în anumite condiţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, să se adreseze justiţiei în cazuri grabnice, pentru păstrarea dreptului care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Aşadar, Curtea a constatat că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica de neconstituţionalitate cu un atare obiect nu este întemeiată.