§ 97. - Decizia 784/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi a dispoziţiilor art. 25, art. 28 alin. (1)-(3), art. 29 alin. (3), art. 30 şi art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

M.Of. 349

În vigoare
Versiune de la: 7 Mai 2019
66. Curtea reţine că Legea nr. 223/2015 nu este primul act normativ prin care pensiile, cel puţin ale unora dintre destinatarii săi, sunt reglementate în mod distinct de pensiile din sistemul public. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) al Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, intrată în vigoare la data de 1 aprilie 2001 [art. 87 al acesteia] şi abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011 [art. 196 lit. b) din Legea nr. 263/2010], "Dreptul la pensii şi asigurări sociale pentru cadrele militare este garantat de stat şi se exercită în condiţiile prezentei legi". De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, lege abrogată la data de 1 ianuarie 2011 [art. 196 lit. e) din Legea nr. 263/2010], "Dispoziţiile prezentei legi se aplică funcţionarilor publici cu Statut special din unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, denumiţi în continuare poliţişti, care se supun prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare".