§ 4. - Decizia 784/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi a dispoziţiilor art. 25, art. 28 alin. (1)-(3), art. 29 alin. (3), art. 30 şi art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

M.Of. 349

În vigoare
Versiune de la: 7 Mai 2019
2. La apelul nominal se constată prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi lipsa celorlalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Ministerul Apărării Naţionale, pentru Comisia de contestaţii din cadrul său, a depus note scrise, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.