§ 128. - Decizia 784/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi a dispoziţiilor art. 25, art. 28 alin. (1)-(3), art. 29 alin. (3), art. 30 şi art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

M.Of. 349

În vigoare
Versiune de la: 7 Mai 2019
96. În continuare, Curtea a făcut trimitere şi la Decizia nr. 1.234 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009, prin care a reţinut că prevederile art. 25 din Legea nr. 164/2001 instituie un principiu general valabil în sistemul public de pensii, potrivit căruia cuantumul pensiei nu poate depăşi venitul în mod obligatoriu asigurat în cadrul asigurărilor sociale de stat. Cu respectarea acestui principiu, fiecare pensionar militar beneficiază de pensie în cuantumul rezultat în raport cu vechimea în activitate şi venitul realizat anterior pensionării. Această reglementare este în perfect acord cu principiul consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii au dreptul la pensie şi la alte drepturi de asigurări sociale, în condiţiile legii. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul dreptului la pensie şi condiţiile acordării acestuia, precum şi să le modifice în funcţie de resursele financiare existente la un anumit moment. Extinderea incidenţei acestui principiu şi asupra sporului acordat pentru contribuţia la fondul de pensie suplimentară, ca efect al prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 164/2001, nu poate fi privită nici ea ca generând un tratament discriminatoriu, de vreme ce se aplică nediferenţiat tuturor persoanelor care au dreptul să beneficieze de acest spor.