§ 114. - Decizia 784/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi a dispoziţiilor art. 25, art. 28 alin. (1)-(3), art. 29 alin. (3), art. 30 şi art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

M.Of. 349

În vigoare
Versiune de la: 7 Mai 2019
83. Curtea reţine că Legea nr. 223/2015 este expresia voinţei autorităţii legiuitoare din România de a reveni la sistemul pensiilor militare de stat, care a funcţionat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010. Legiuitorul a preluat o serie de principii pe baza cărora a funcţionat sistemul pensiilor militare de stat în intervalul amintit. Astfel, în mod similar cu dispoziţiile art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 164/2001, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 223/2015, "Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, revizuite în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu modificările ulterioare, precum şi pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, devin pensii militare de stat şi se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi [...]" iar potrivit dispoziţiilor art. 110 din Legea nr. 223/2015, "Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special stabilite în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, devin pensii militare de stat şi se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi. Prin urmare, având în vedere constatările Curţii din Decizia nr. 290 din 1 iulie 2004 referitoare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, faptul că dispoziţiile art. 79 şi 80 din Legea nr. 164/2001 au un conţinut similar cu cel al dispoziţiilor art. 109-110 din Legea nr. 223/2015, precum şi că nu există nicio raţiune pentru îndepărtarea de la cele reţinute cu privire la raportul dintre soluţia normativă a recalculării pensiilor şi principiul ne retroactivităţii legii, Curtea reţine că, în prezenta cauză, nu sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.