§ 101. - Decizia 784/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi a dispoziţiilor art. 25, art. 28 alin. (1)-(3), art. 29 alin. (3), art. 30 şi art. 122 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

M.Of. 349

În vigoare
Versiune de la: 7 Mai 2019
70. Curtea Constituţională a respins, într-un un număr semnificativ de decizii, criticile ridicate împotriva acestor măsuri, atât în cadrul realizării controlului a priori de constituţionalitate a Legii nr. 119/2010, cât şi ulterior, prin respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate. Astfel, în Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie, că textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.