§ 42. - Decizia 781/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 22 şi 23 şi ale art. 286^1 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

M.Of. 341

În vigoare
Versiune de la: 5 Aprilie 2021
20. De altfel, Curtea constată că, în formularea criticilor de neconstituţionalitate, autoarea acesteia aduce în discuţie sensul şi înţelesul dat de legiuitor unor noţiuni şi termeni, în contextul interpretării şi aplicării legii de către autorităţile îndrituite, respectiv de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în virtutea prevederilor art. 2861 alin. (5) din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora în aplicarea prevederilor legale va emite reglementări pentru aplicarea acestui articol. De asemenea, sunt puse în discuţie şi anumite chestiuni ce ţin de instituirea prin legislaţia naţională a unor limite legale de deţinere la capitalul unei societăţi de investiţii financiare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată în contextul unor acţiuni concertate, care în dreptul european au un sens diferit de cel dat, pe cale de interpretare, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Or, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 85 din 10 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 28 aprilie 2005, a arătat că neconstituţionalitatea reprezintă o stare organică a unei norme juridice legale şi nu poate fi dedusă dintr-o interpretare discutabilă, realizată în procesul de aplicare a sa la o situaţie concretă. Astfel, neconstituţionalitatea reprezintă o stare intrinsecă a unei norme juridice legale în raport cu dispoziţii constituţionale prin care se constată că acele norme încalcă principii şi valori constituţionale şi nu poate fi dedusă dintr-o interpretare per a contrario a normelor legale primare ca urmare a adoptării în dinamica legislativă, în aplicarea sau în temeiul acestora, a unor norme sau acte administrative pretins a fi nelegale.