§ 49. - Decizia 781/2012 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

M.Of. 816

În vigoare
Versiune de la: 5 Decembrie 2012
Curtea a considerat, totodată, că măsurile adoptate au mai degrabă caracterul unei adaptări la condiţiile economice existente, iar, raportat la acestea, măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 nu au un caracter disproporţionat, neputându-se vorbi despre o afectare a nivelului de trai decent, contrară Constituţiei. Un alt criteriu avut în vedere de legiuitor l-au constituit şi condiţiile de acordare a unor drepturi similare în alte state europene, sens în care Curtea a observat că, aşa cum sunt prevăzute la momentul actual, condiţiile din România se încadrează între limitele minime şi maxime stabilite la nivel european, şi care sunt considerate ca necesare, dar şi suficiente pentru a asigura un nivel de trai decent.