§ 10. - Decizia 778/2011 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 8 lit. a) şi b), art. 72 alin. 2, art. 77, art. 86 alin. 3, art. 87, art. 88 alin. 2, art. 173 alin. 1 şi art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, a art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, precum şi a Deciziei nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite

M.Of. 668

În vigoare
Versiune de la: 20 Septembrie 2011
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că textele criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu permit părţii care formulează o plângere să îşi realizeze dreptul la apărare în faza urmăririi penale în sensul de a asista la efectuarea unor acte de cercetare penală, respectiv să fie prezentă la audierea făptuitorului sau învinuitului, să pună întrebări acestor persoane, să asiste la audierea martorilor şi să pună întrebări acestora. Se solicită în acest sens Curţii Constituţionale "să expliciteze în mod clar, fără a mai lăsa loc interpretărilor [... ] că persoana vătămată poate să exercite personal drepturile pe care legea i le conferă prin apărător". În plus, prin textele de lege menţionate nu se conferă petentului aceleaşi drepturi ca şi în faza cercetării judecătoreşti, lăsându-se soluţia la îndemâna procurorului, care are posibilitatea de a nu trimite în judecată persoanele bănuite că ar săvârşi infracţiuni. Cu privire la Decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se arată că "nu duce decât la tergiversarea cercetărilor penale şi a judecăţii, cu consecinţa prescrierii faptelor penale, adică este dată tocmai în scopul favorizării infractorilor în detrimentul persoanelor care sunt victime ale infracţiunilor şi infractorilor". În ceea ce priveşte art. I pct. 140 din Legea nr. 356/2006, prin care s-a modificat art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, se arată că ar trebui modificat ("şi de altfel întregul Cod de procedură penală"), în sensul că toate infracţiunile ar trebui să se judece direct în faţa instanţei, prin plângerea persoanei vătămate adresate acesteia şi cu administrarea tuturor probelor în faţa instanţei, eventual, pentru anumite infracţiuni de o complexitate mai ridicată judecătorul de instrucţie stabilind ce probe trebuie administrate şi în ce mod. Autorul mai arată că, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 356/2006, pentru un număr de 8 infracţiuni, plângerea prealabilă se adresa direct instanţei, cu administrarea probelor direct în faţa acesteia, făptuitorul având direct calitatea de inculpat, nefiind nicio opţiune din partea procurorului pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, acest drept avându-l exclusiv persoana vătămată, drept ce îi este încălcat în forma actuală, în situaţia în care procurorul dispune neînceperea urmăririi penale. Autorul mai susţine că, în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 2781 din Codul de procedură penală, nu este admisibilă proba cu martori, ci doar cu acte, ceea ce încalcă prevederile constituţionale şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate.