§ 34. - Decizia 767/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

M.Of. 250

În vigoare
Versiune de la: 21 Martie 2018
24. Prin aceeaşi decizie, Curtea a observat că în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Spre exemplu, prin hotărârile din 2 martie 1987 şi 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, şi, respectiv, Scoppola împotriva Italiei (nr. 3), paragrafele 83 şi 84, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul garantat prin art. 3 - Dreptul la alegeri libere, cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este un drept absolut, iar statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără, însă, a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut. Dispoziţiile menţionate stabilesc obligaţia statelor contractante de a derula alegeri "libere", "la intervale rezonabile", "prin scrutin secret", "în condiţii care să asigure libera exprimare a voinţei poporului", fără a impune introducerea unui sistem determinat de vot, cum ar fi votul proporţional sau cel majoritar, cu unul sau două tururi de scrutin (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54, sau Hotărârea din 15 martie 2012, pronunţată în Cauza Sitaropoulos şi Giakoumopoulos împotriva Greciei, paragraful 68).