§ 5. - Decizia 766/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (2) din Codul de procedură penală
M.Of. 294
În vigoare Versiune de la: 25 Martie 2022
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Susţine că dispoziţia criticată este o normă specială şi completatoare a art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de trei luni în care trebuie să fie introdusă plângerea prealabilă. Astfel, dacă într-o cauză s-au făcut acte de urmărire penală, iniţial din oficiu, şi se constată din probele deja administrate legal că este necesară plângerea prealabilă, termenul de trei luni curge din momentul în care organele de cercetare penală şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 297 alin. (2) din Codul de procedură penală. În cazul în care plângerea prealabilă este tratată ca o modalitate de sesizare a organului de urmărire penală, obligaţia organului judiciar de a verifica regularitatea sesizării este adaptată specificului acestei instituţii, incluzând condiţiile referitoare la termen. În condiţiile descoperirii unor fapte noi sau schimbării încadrării juridice, care necesită plângerea prealabilă pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, se notifică persoana vătămată cu privire la această împrejurare, aceasta fiind o obligaţie a organului judiciar. Astfel, organele de urmărire penală vor chema persoana vătămată şi o vor întreba dacă doreşte să formuleze plângere prealabilă chiar înainte de începerea urmăririi penale in personam.