§ 36. - Decizia 766/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

M.Of. 549

În vigoare
Versiune de la: 3 August 2011
Având în vedere această împrejurare, la termenul din 23 noiembrie 2009, Biroul Notarului Public "Lazăr Dorel" a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor în forma în vigoare la data judecării procesului, solicitând instanţei sesizarea Curţii Constituţionale cu noile dispoziţii. Instanţa a respins şi de data aceasta cererea, motivând că, deşi textul de lege criticat îndeplineşte condiţia de "a fi în vigoare", reglementarea a fost adoptată ulterior momentului încheierii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că nu este aplicabilă în speţă, neîndeplinind condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind legătura cu soluţionarea cauzei.