§ 17. - Decizia 761/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel cum au fost modificate prin art. VII pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi ale art. VII, în ansamblul său, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017

M.Of. 86

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2024
12. Ulterior invocării excepţiei, prevederile art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015 au mai suferit intervenţii legislative, având în prezent un conţinut normativ diferit, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, textele de lege criticate vor fi analizate în redactarea care a produs şi continuă să producă efecte juridice în cauza în care a fost invocată excepţia, aceasta fiind următoarea: