§ 16. - Decizia 761/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel cum au fost modificate prin art. VII pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi ale art. VII, în ansamblul său, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017

M.Of. 86

În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2024
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017. Din motivarea autorului excepţiei, Curtea reţine că acesta formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă raportate la încălcarea prevederilor cuprinse în art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, astfel că, în considerarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 302 din 18 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 16 august 2022, paragrafele 20 şi 21, sau Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1262 din 28 decembrie 2022, paragrafele 33 şi 34), obiectul excepţiei îl constituie, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, dispoziţiile art. VII, în ansamblul său, şi nu întreaga ordonanţă de urgenţă, care modifică mai multe acte normative. Sub aspect intrinsec, sunt criticate dispoziţiile art. VII pct. 2 şi 3 din ordonanţa de urgenţă menţionată, care modifică art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora dispoziţiile de modificare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, rezultă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate se raportează, în realitate, la dispoziţiile art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015, astfel cum au fost modificate prin art. VII pct. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, precum şi ale art. VII, în ansamblul său, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017.