§ 18. - Decizia 756/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
M.Of. 110
În vigoare Versiune de la: 11 Februarie 2015
10. Referitor la legalitatea sesizării sale, Curtea reţine că în şedinţa de judecată din 9 decembrie 2014 partea Norel Ropescu, prin avocat, a invocat două chestiuni prealabile, respectiv faptul că, pe de o parte, completul de judecată al instanţei de trimitere nu a fost legal constituit, ceea ce determină nulitatea absolută a hotărârii de sesizare a Curţii Constituţionale, solicitând, astfel, suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului care a fost formulat împotriva hotărârii menţionate, iar, pe de altă parte, sesizarea Curţii a fost dispusă printr-o sentinţă, şi nu printr-o încheiere, ceea ce ar împiedica judecarea pe fond a cauzei. Aspectele învederate au mai făcut obiect al analizei Curţii Constituţionale, care a statuat că singura verificare pe care instanţa constituţională este datoare să o facă cu privire la legalitatea sesizării este cea referitoare la faptul ca sesizarea sa să fi fost dispusă de către o instanţă judecătorească, fără să verifice competenţa acestora, în caz contrar, transformându-se într-o instanţă de reformare a hotărârilor judecătoreşti (a se vedea în acest sens Decizia nr. 493 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2014, sau Decizia nr. 678 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014); de asemenea, referitor la sesizarea Curţii Constituţionale chiar prin hotărârea de soluţionare a cauzei deduse judecăţii instanţei a quo, Curtea, pentru a analiza legalitatea sesizării sale, a reţinut că, odată cu modificările operate prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, legiuitorul a eliminat suspendarea de drept a cauzei pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate şi a introdus, corelativ, un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive. În acest caz, aplicarea art. 2 din Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 26/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 27 decembrie 2010, potrivit căruia dacă, printre altele, actul de sesizare nu este o încheiere distinctă, aceasta se va restitui instanţelor de judecată, ar fi excesivă având în vedere finalitatea controlului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a avut în vedere şi respectarea dreptului părţilor de a formula cerere de revizuire în temeiul art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 din Codul de procedură civilă, în cazul în care Curtea constată neconstituţionalitatea prevederii care a făcut obiectul excepţiei, mai ales că până la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate există posibilitatea ca litigiul din faţa instanţei ordinare să se fi soluţionat (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 423 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2014). Aşadar, problemele referitoare la legala compunere a completului de judecată şi la tipul hotărârii judecătoreşti de sesizare a Curţii Constituţionale nu impietează cu nimic asupra legalei sale sesizări.