§ 41. - Decizia 755/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, ale art. 8 alin. (5) şi ale art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii, în ansamblul său

M.Of. 472

În vigoare
Versiune de la: 11 Mai 2022
31. În al doilea rând, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 îl indică pe titularul dreptului de a recurge la acest remediu judiciar specific, respectiv debitorul. Prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 reprezintă, la rândul lor, o clarificare a sferei titularului dreptului de a recurge la remediul judiciar specific instituit de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Astfel, dacă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 nu face decât să se refere la categoria generală a debitorului, art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se referă la o anumită categorie specifică de titulari ai acestui drept la acţiune, respectiv consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. Cu alte cuvinte, legiuitorul a specificat, în mod expres, o anumită categorie de titulari ai remediului judiciar specific instituit de art. 8 al Legii nr. 77/2016 - consumatorul care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat. În sfârşit, în scopul clarificării sferei titularului dreptului la introducerea acţiunii instituite de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, art. 8 alin. (5) al acesteia dispune că acel consumator care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat poate formula această acţiune, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra sa.