§ 157. - Decizia 749/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său

M.Of. 866

În vigoare

Versiune de la: 29 August 2024

130. Curtea a mai reţinut că art. 8 teza a doua din Legea nr. 77/2016 cuprinde un element de procedură şi unul de drept substanţial. Cel de procedură priveşte faptul că debitorul care apelează la procedura reglementată de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu o poate face direct, ci prin depunerea unei notificări conform art. 5 alin. (1) din aceeaşi lege. Această reglementare procedurală reprezintă o transpunere în plan normativ a paragrafului 44 din Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017. În schimb, reglementarea de drept substanţial, şi anume prezumarea absolută a impreviziunii în ipoteza în care debitorul a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat, conservă elementele de neconstituţionalitate reţinute în Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, afectând art. 8 teza a doua din Legea nr. 77/2016. În concepţia Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019, reţinerea impreviziunii pentru un creditor aflat în situaţia descrisă parcurge etapa notificării, a contestaţiei la notificare, a încheierii actului de dare în plată şi, în caz de neconformare a creditorului, etapa de stingere a datoriei izvorâte din contractul de credit. Prin urmare, pentru etapa notificării, ipotezele de impreviziune sunt reglementate de art. 4 alin. (1¹)-(1³) din lege, acestora neputându-le fi alăturată o nouă ipoteză care vizează o eventuală consecinţă a impreviziunii (faptul că bunul imobil ipotecat a fost executat şi că executarea continuă pentru că datoria iniţială/accesoriile acesteia nu a/au fost acoperită/acoperite). Aşadar, chiar dacă bunul imobil ipotecat a fost vândut la licitaţie publică, iar executarea silită continuă, debitorul trebuie să se încadreze în ipotezele de impreviziune prevăzute de art. 4 alin. (1¹)-(1³) din lege pentru a putea solicita stingerea datoriei. În condiţiile constatării neconstituţionalităţii tezei a doua, Curtea a constatat şi neconstituţionalitatea tezei a treia pentru că aceasta devine restrictivă şi poate relativiza întreaga procedură prin introducerea unui dubiu, respectiv acela că numai art. 4 alin. (1³) se aplică în mod corespunzător, nu şi celelalte dispoziţii cuprinse în art. 4. Rezultă că, în ipoteza art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, pentru a se reţine incidenţa impreviziunii, devin incidente art. 4 alin. (1) lit. e) şi alin. (1¹)-(1³) din aceeaşi lege.