§ 69. - Decizia 749/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 185, art. 197, art. 200 alin. (3) şi (4) şi art. 715 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 33 şi art. 39 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 21 Iunie 2019
46. Reglementarea legală criticată reprezintă voinţa legiuitorului de a oferi dreptul de a contesta modul de stabilire a taxei judiciare de timbru doar reclamantului, aceasta fiind o măsură care dă procesului posibilitatea de a se desfăşura cu celeritate, evitând tergiversarea voită în faza procedurii de regularizare a cererii, prin exercitarea în mod şicanator de către pârât a unor căi de atac în mod formal. În ceea ce priveşte egalitatea în faţa legii, aceasta trebuie privită din perspectiva calităţii diferite pe care pârâtul şi reclamantul o au în cadrul procesului civil, astfel încât aceştia îşi exercită drepturile adecvat poziţiei lor procesuale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 470 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 29 octombrie 2018, paragrafele 20-21).