§ 63. - Decizia 749/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 185, art. 197, art. 200 alin. (3) şi (4) şi art. 715 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 33 şi art. 39 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 21 Iunie 2019
40. Aşadar, Curtea reţine că accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015, paragraful 33). De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o caracteristică a principiului accesului liber la justiţie este aceea că el nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. Totodată, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 54, instanţa europeană a reţinut că instituirea unor taxe judiciare de timbru nu reprezintă o încălcare per se a dreptului de acces la instanţele judecătoreşti, fiind respinsă teza ce echivalează dreptul de acces la justiţie cu gratuitatea actului de justiţie. Statele membre trebuie să se asigure însă de faptul că sumele împovărătoare pentru posibilităţile financiare ale anumitor justiţiabili nu reprezintă o restricţie disproporţionată, ce împiedică dreptul de acces la o instanţă de judecată.