§ 32. - Decizia 749/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 185, art. 197, art. 200 alin. (3) şi (4) şi art. 715 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 33 şi art. 39 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 21 Iunie 2019
28. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 185 din Codul de procedură civilă se susţine că acestea sunt neconstituţionale, întrucât sancţiunea decăderii aplicabilă pentru nerespectarea termenelor de introducere a cererilor încalcă dreptul la informaţie, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. Caracterul absolut al excepţiei tardivităţii încalcă garanţia constituţională a unui proces echitabil şi a rezolvării cauzei într-un termen rezonabil. Decăderea dintr-un termen nu trebuie să sancţioneze o persoană înainte ca aceasta să înţeleagă, să aibă acces la informaţie în mod corect, complet şi rezonabil. Interzicerea unui demers juridic unei persoane care nu are cunoştinţe juridice este neconstituţională, egalitatea în drepturi fiind garantată doar persoanelor care au studii juridice.