§ 59. - Decizia 748/2015 [A/R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum şi ale art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1), (1^2) şi (1^4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997

M.Of. 71

În vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2016
În dezacord cu soluţia adoptată - cu majoritate de voturi - prin Decizia nr. 748 din 4 noiembrie 2015 consider că excepţia de neconstituţionalitate formulată cu privire la art. 35 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât a vizat, în principal, lămurirea unor probleme de fapt cu privire la situaţia juridică a unor terenuri preluate de statul român prin expropriere în condiţiile aplicării Legii pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, adoptate în anul 1921; or, soluţionarea unor asemenea chestiuni excedează sferei de competenţă a Curţii Constituţionale, astfel cum se va desprinde din cele ce vor fi arătate în continuare.