§ 39. - Decizia 748/2015 [A/R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum şi ale art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1), (1^2) şi (1^4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997

M.Of. 71

În vigoare
Versiune de la: 1 Februarie 2016
24. În privinţa ariei naturale protejate, Curtea observă că aceasta se defineşte, potrivit art. 4 pct. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 49/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 13 aprilie 2011, ca o zonă terestră şi/sau acvatică în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare, stabilit conform prevederilor legale, iar aceasta nu face obiectul exclusiv al proprietăţii publice în temeiul art. 136 alin. (3) din Constituţie. În aceste condiţii, ariile naturale protejate pot face parte din domeniul public prin declaraţia legii, având în vedere că art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că "Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional declarate ca atare prin lege.". Dacă în privinţa bunurilor proprietate publică reglementate ca atare prin Constituţie, trecerea lor în domeniul privat al statului nu este posibilă, cele stabilite ca atare prin declaraţia legii pot fi trecute în proprietatea privată a statului [a se vedea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998] dacă nu există vreo interdicţie legală expresă în acest sens.