§ 13. - Decizia 746/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 din Codul penal şi ale art. 48 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

M.Of. 46

În vigoare
Versiune de la: 15 Ianuarie 2021
9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că supraaglomerarea şi condiţiile de igienă precară afectează deopotrivă deţinuţii aflaţi în infirmeriile sau spitalele penitenciare şi pe cei cazaţi în spaţiile obişnuite de detenţie, ambelor categorii fiindu-le aplicabile standardele referitoare la interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante. Se arată că standardele referitoare la calitatea spaţiilor de detenţie sunt aplicabile şi deţinuţilor bolnavi în perioada în care se află sub îngrijire medicală. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la Hotărârile din 19 iunie 2007, 1 iunie 2010 şi 2 februarie 2016, pronunţate în Cauzele Ciorap împotriva Moldovei, paragraful 70, Răcăreanu împotriva României, paragraful 49, şi Drăgan împotriva României, paragraful 66.