§ 8. - Decizia 741/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

M.Of. 96

În vigoare
Versiune de la: 10 Februarie 2020
4. Prin Încheierea din 13 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.648/99/2016, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Excepţia a fost ridicată de Eduard Moldovanu într-o cauză penală privitoare la "săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal şi aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal şi aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal".