§ 54. - Decizia 735/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (11) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

M.Of. 545

În vigoare
Versiune de la: 26 Mai 2021
44. De asemenea, sunt aplicabile şi cele reţinute prin Decizia nr. 459 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 13 august 2015, paragraful 16, prin care Curtea a observat, de asemenea, că legiuitorul a oferit o definiţie termenului de "utilizator" circumscrisă domeniului în care norma a fost edictată. Scopul introducerii unui asemenea tarif l-a reprezentat îmbunătăţirea calităţii reţelei de drumuri naţionale, obiectiv preconizat a fi îndeplinit inclusiv prin contribuţia fiecărui deţinător legal de autovehicule (proprietar sau titular al unui contract de leasing). Soluţia legislativă aleasă este optimă pentru realizarea finalităţii menţionate, constituind, în fapt, una dintre modalităţile prin care statul îşi duce la îndeplinire obligaţia stabilită în art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, respectiv asigurarea exercitării libertăţii comerţului şi constituie totodată o facilitate ce se circumscrie obligaţiei statului de creare a unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.