§ 26. - Decizia 735/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (11) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi cu cele ale art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

M.Of. 545

În vigoare
Versiune de la: 26 Mai 2021
22. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că: în raport cu definiţia termenului de "utilizator" al drumurilor publice naţionale, cuprinsă în prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, nu se creează o discriminare între persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România sau în alte state şi persoanele care au săvârşit efectiv fapta de a circula pe reţeaua de drumuri naţionale din România fără a deţine rovinietă valabilă, respectiv peaj valabil. Situaţia la care se face referire în cauză implică interpretarea legii, aplicarea acesteia la un caz concret, care este de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. Prezumţia legală referitoare la sfera persoanelor care sunt considerate a fi utilizatori este o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată prin probe şi prezumţii simple, în cauză revenindu-i petentei sarcina probei cu privire la împrejurarea că nu are calitatea de proprietar sau că dreptul în baza căruia a fost folosit autovehiculul a încetat la data săvârşirii presupusei fapte contravenţionale, în raport cu aceste elemente instanţa urmând să reţină dacă au fost sau nu au fost respectate prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 în ceea ce priveşte săvârşirea faptei de către petentă.