§ 31. - Decizia 733/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) teza finală din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

M.Of. 601

În vigoare
Versiune de la: 25 August 2011
De altfel, finalitatea urmărită de legiuitor prin crearea acestor proceduri simplificate a fost aceea de a asigura egalitatea între creditorii societăţii comerciale aflate în procedura dizolvării, iar efectul depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerţului, respectiv suspendarea judecării acţiunilor în pretenţii judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societăţii comerciale, a termenelor de prescripţie a acţiunilor în realizare a creanţelor aparţinând creditorilor acesteia, precum şi a procedurilor de executare silită pornite împotriva societăţii comerciale, nu are ca scop decât instituirea unui tratament juridic egal pentru toţi creditorii societăţii şi acţionarii acesteia. Aşadar, toţi creditorii societăţii comerciale debitoare sunt protejaţi şi sunt supuşi unui tratament juridic egal.