§ 29. - Decizia 731/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

M.Of. 150

În vigoare
Versiune de la: 2 Martie 2015
19. În plus, Curtea observă că, potrivit alin. (1) al articolului unic din Legea nr. 211/2013 privind acordarea unor drepturi persoanelor care nu mai au cetăţenia română, dar care au fost persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 2 iulie 2013: "Beneficiază de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare, şi persoanele care, la data depunerii cererii, nu mai au cetăţenia română, indiferent de domiciliul acestora, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile acestui decret-lege."