§ 11. - Decizia 731/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

M.Of. 150

În vigoare
Versiune de la: 2 Martie 2015
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că prin actul normativ criticat se creează o discriminare nejustificată între etnicii germani care au fost deportaţi în temeiul aceleiaşi decizii, care a fost pusă în aplicare pentru unii înainte de 6 martie 1945, iar pentru alţii după această dată. Aceştia din urmă sunt singurii beneficiari ai Legii nr. 221/2009. De asemenea există o discriminare nejustificată şi din perspectiva celor care nu au reuşit să îşi păstreze cetăţenia română şi cărora nu li se aplică nici prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 şi nici cele ale Legii nr. 221/2009.