§ 58. - Decizia 730/2021 [R/A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

M.Of. 1153

În vigoare
Versiune de la: 3 Decembrie 2021
43. Analizând, în continuare, prevederile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 în interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dat-o acestor dispoziţii de lege prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, Curtea Constituţională aminteşte că instanţa supremă, în exercitarea competenţei sale prevăzute de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, a reţinut, în esenţă, că, în cazul nulităţii unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011, dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 trebuie să fie interpretate în sensul că permit atât părţilor interesate, cât şi instanţei de judecată să invoce, din oficiu, această nulitate. Considerentele deciziei exclud, în mod expres, ipoteza art. 132 din Legea nr. 62/2011 de la această interpretare.