§ 47. - Decizia 730/2021 [R/A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

M.Of. 1153

În vigoare
Versiune de la: 3 Decembrie 2021
32. Reglementarea anterior menţionată vizează, în mod evident, protecţia drepturilor salariaţilor şi completează, în mod coerent, dispoziţiile art. 11 din Codul muncii, potrivit cărora "Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă", precum şi pe cele ale art. 38 din acelaşi act normativ, potrivit cărora "Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate". Astfel, legiuitorul a subliniat atât prin dispoziţiile referitoare la contractul individual de muncă, cât şi prin cele referitoare la contractul colectiv de muncă importanţa deosebită acordată protecţiei drepturilor salariaţilor, sancţionând cu nulitatea absolută orice clauză ce ar urmări diminuarea drepturilor acestora sub limitele stabilite de lege. Această soluţie, o adevărată reflexie a prevederilor constituţionale ale art. 41 care consacră dreptul la muncă şi la măsuri de protecţie socială a salariaţilor, are în vedere faptul că raporturile de muncă nu se caracterizează, asemenea altor raporturi juridice de drept civil, printr-o poziţie de egalitate a părţilor, ci printr-o subordonare a salariatului faţă de angajator. Prin urmare, acesta trebuie să beneficieze de garanţii legale eficiente împotriva oricăror atitudini abuzive ale angajatorului care ar tinde la obţinerea muncii în condiţii mai puţin favorabile salariatului decât cele stabilite de lege. Legiuitorul a extins aceste garanţii şi în cazul contractelor colective de muncă, chiar dacă poziţia de inegalitate a părţilor este atenuată cu prilejul negocierilor colective. De altfel, aşa cum s-a reţinut în doctrină, "ceea ce nu poate face salariatul singur nu poate face în numele tuturor salariaţilor nici sindicatul (reprezentativ sau nu) sau reprezentanţii salariaţilor în numele salariaţilor, ca reprezentanţi ai lor". Prin urmare, "nu se pot reduce, total sau parţial, drepturile acestora recunoscute de lege".