§ 17. - Decizia 730/2021 [R/A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
M.Of. 1153
În vigoare Versiune de la: 3 Decembrie 2021
14. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, în dosarele nr. 5.562/101/2015, nr. 8.968/101/2014, nr. 7.830/101/2015 şi nr. 1.193/101/2016, arată că, prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că "în interpretarea prevederilor art. 1, art. 21 şi art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin. (5), art. 142, art. 148, art. 151 şi art. 152 din Legea nr. 62/2011 şi a prevederilor art. 229 alin. (4), art. 254 şi art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat, o decizie a Curţii de Conturi, emisă în exercitarea atribuţiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituţii publice finanţate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituţiile publice, nu lipseşte de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii. În interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) şi art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către părţile interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, respectiv poate fi invocată de către instanţă, din oficiu, pe durata existenţei contractului colectiv de muncă". Având în vedere această decizie a instanţei supreme, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 11, 16 şi 41 din Constituţia României. Instanţa de judecată reţine şi că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate care fac referire la timpul de muncă şi la munca suplimentară sunt reglementate în virtutea dreptului autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul protecţiei sociale a salariaţilor, fără a se putea reţine încălcarea art. 41 din Constituţie. Consideră că nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, în condiţiile în care, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalităţii, iar art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În ceea ce priveşte prevederile art. 11 din Constituţie referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, instanţa de judecată reţine că, în aplicarea prevederilor art. 20 din Constituţia României, revine instanţei de drept comun competenţa de a stabili dacă există sau nu neconcordanţe între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne şi dacă se impune sau nu aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaţionale.