§ 73. - Decizia 73/2025 [R/R] privind dezlegarea unei chestiuni de drept în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, a art. 4 şi 13 din anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, a art. 150 din Legea nr. 53/2003

M.Of. 402

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2025
29. Soluţia includerii celor trei sporuri prevăzute de art. 12 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 în drepturile băneşti aferente concediului de odihnă de care beneficiază poliţiştii este conformă celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa dezvoltată în interpretarea art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru, cu menţiunea că se vor include doar acele sporuri de care poliţiştii au beneficiat efectiv în perioada de activitate (concomitent, dacă poliţistul în discuţie a beneficiat de două sau trei sporuri), nefiind suficientă simpla reglementare legală a celor trei categorii de sporuri.