§ 119. - Decizia 73/2025 [R/R] privind dezlegarea unei chestiuni de drept în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, a art. 4 şi 13 din anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, a art. 150 din Legea nr. 53/2003

M.Of. 402

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2025
1. Dacă, în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, a art. 4 din anexa nr. VI «Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Apărare, ordine publică şi securitate naţională"» la Legea-cadru nr. 153/2017 şi a art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă cuvenită poliţiştilor din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie/Inspectoratului General al Poliţiei Române trebuie să cuprindă sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a)-c) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiţii grele de muncă şi sporul pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată - de care personalul beneficiază în perioada de activitate (acordate în mod concomitent) ?