§ 107. - Decizia 73/2025 [R/R] privind dezlegarea unei chestiuni de drept în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, a art. 4 şi 13 din anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, a art. 150 din Legea nr. 53/2003

M.Of. 402

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2025
50. Răspunsurile transmise de instanţele consultate, valabile pentru ambele sesizări, relevă o abordare unitară cu privire la această chestiune de drept, fiind conturată o singură opinie consolidată la nivel naţional, în sensul că indemnizaţia aferentă concediului de odihnă cuvenită poliţiştilor trebuie să includă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi sporul pentru condiţii grele de muncă, respectiv sporul de stres neuropsihic. Într-o bună parte din aceste speţe, instanţele de judecată au făcut aplicarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022.