§ 104. - Decizia 73/2025 [R/R] privind dezlegarea unei chestiuni de drept în interpretarea art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, a art. 4 şi 13 din anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, a art. 150 din Legea nr. 53/2003

M.Of. 402

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2025
47. Totodată, se constată că, prin sesizarea conexată ulterior, se solicită instanţei supreme să se stabilească dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, ale art. 4 din anexa nr. VI "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi securitate naţională»" la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă cuvenită poliţiştilor din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie/Inspectoratului General al Poliţiei Române trebuie să cuprindă sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a)-c) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiţii grele de muncă şi sporul pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată de care personalul beneficiază în perioada de activitate (acordate în mod concomitent).