§ 10. - Decizia 729/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României
M.Of. 401
În vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2009
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază că textul legal criticat nu îndeplineşte cerinţele constituţionale şi convenţionale de previzibilitate şi precizie, întrucât nu face distincţie între mărfurile ce provin din spaţiul comunitar sau extracomunitar. Mai mult, se încalcă principiul legalităţii incriminării din moment ce elementul material al infracţiunii, urmarea imediată şi subiectul pasiv al acesteia sunt prevăzute în mod ambiguu şi neclar. De asemenea, sancţiunea prevăzută de textul criticat este disproporţionată faţă de situaţia care a determinat aplicarea sa.