§ 16. - Decizia 726/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 alin. (2) din Codul penal
M.Of. 91
În vigoare Versiune de la: 5 Februarie 2019
12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 948 din 25 iunie 2009, Curtea Constituţională a statuat că legiuitorul, în acord cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, are deplina libertate de a reglementa infracţiunile şi pedepsele acestora. Faptul că prin art. 322 alin. 3 din Codul penal din 1969 s-a instituit o unică pedeapsă pentru toţi participanţii nu este de natură a afecta dreptatea ca valoare supremă în statul de drept şi procesul echitabil ca o componentă a accesului liber la justiţie, deoarece, dimpotrivă, această reglementare se constituie într-o normă ce urmează regulile generale prevăzute de art. 27 din Codul penal din 1969. Or, dacă se acceptă premisa potrivit căreia infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. 2 şi 3 din Codul penal din 1969 nu este altceva decât o faptă colectivă de vătămare corporală gravă ori de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte comisă numai de autori alături sau nu de instigatori sau/şi complici constituiţi în cel puţin două grupări rivale, este lesne de observat că, prin comparaţie cu pedepsele prevăzute de art. 182 şi art. 183 din acelaşi cod, pedepsele stabilite în textul legal criticat sunt stabilite în limite considerabil mai mici (de la 6 luni la 5 ani, faţă de 2-7 ani, 2-10 ani sau de 5-15 ani). De aceea, aspectele semnalate, referitoare la incapacitatea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată de a stabili în speţa dedusă judecăţii cine este autorul faptei prin care s-a cauzat nemijlocit moartea victimei, nu sunt de natură a fi convertite într-un fine de neconstituţionalitate, interpretarea şi aplicarea legii fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.