§ 8. - Decizia 720/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''conflictele de muncă'' din cuprinsul art. XVIII alin. (2) teza a treia din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi din cuprinsul art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 17 alin. (5) din Codul muncii

M.Of. 6

În vigoare
Versiune de la: 8 Ianuarie 2026
4. Prin Încheierea din 11 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 7.626/3/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "conflictele de muncă" din cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 17 alin. (5) din Codul muncii. Excepţia a fost invocată de Ştefan Chelcan într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii civile pronunţate de instanţa de apel în soluţionarea unui litigiu de muncă.